English

top20.md free counters
Guest : 4
Please login to be able to chat.
There are no translations available.

În data de 27 noiembrie 2009, s-a desfăşurat pentru a treia oară şedinţa Clubului Primarilor ACASA, în incinta Primăriei Municipiului Chişinău. Evenimentul a urmat şedinţa de la Ungheni, organizată de Asociaţia pentru Caritate şi Asistenţă Socială ACASA în colaborare cu Primăria Ungheni.
Featured
 
Activitatea a fost organizată sub egida Asociaţiei ACASA, unde au fost prezenţi 36 de  participanţi: primari şi viceprimari; reprezentanţi ai societăţii civile; specialişti în domeniul ONG-urilor, jurişti şi mass-media.
Evenimentul a debutat cu prezentarea necesităţii de colaborare şi de parteneriat între APL şi societatea civilă, susţinută de Dna. Felicia Creţu, Directorul Executiv al Asociaţiei ACASA.

Conform planului de acţiuni al şedinţei de la Ungheni a Clubului Primarilor, s-a convenit ca în data de 27 noiembrie, genericul întrunirii să fie “Dezvoltarea capacităţii organizaţionale şi instituţionale a APL”, cu sprijinul experţilor în domeniul legislativ şi al funcţionării ONG-urilor.

În acest scop Asociaţia pentru Caritate şi Asistenţă Socială ACASA a  invitat pentru prezentare şi consultanţă doi experţi jurişti: Dna. Aliona Ţurcan şi Dnul. Valerian Vîntu.

Subiectele tratate la această activitate au fost:

  • Înregistrarea ONG-urilor.
  • Reînregistrarea ONG-urilor.
  • Controlul organului de înregistrare a corespunderii activităţii ONG-urilor, scopurilor şi sarcinilor statutare.
  • Ţinerea registrului de evidenţă a ONG-urilor.

Vasta experienţă a colaborării dintre Primăria Chişinău şi societatea civilă a fost expusă de către Dnul. Vasile Pascari, specialist ONG-uri în cadrul Primăriei Chişinău, care nu a întârziat să vină cu recomandări şi sugestii la adresa primarilor, referitor la înregistrarea ONG-urilor.

În cuvîntul de mulţumire pentru activitatea desfăşurată, Preşedintele Clubului Primarilor ACASA - Dnul. Alexandru Ambros, Primar de Ungheni, a dat asigurări că Clubul va promova în continuare interesele societăţii civile în cadrul unui dialog constructiv şi continuu cu autorităţile publice locale, care să asigure prosperitatea comunităţilor şi a cetăţenilor.

Design by MaX